Am dat drumul unui program de construcție de brand personal
Release Date: 05/13/2025
Poiana lu Chinezu
Cât de multe lucruri frumoase se întâmplă în România și noi nu știm... Nu că am fi de condamnat sau ceva. Că e greu să le urmărești pe toate. La ce vârtelniță infernală este viața noastră acuma, nu e de mirare că nu prea știm astfel de lucruri. Doar că, iată, de ceva vreme m-am tot gândit să încep să povestesc despre isprăvi faine din juruln nostru. Să audă lumea că se mai întâmplă și așa ceva. Să vadă că, totuși, există și motive de speranță. Binele crează bine. Eu așa cred. Și simplul (dar de fapt atât de complicatul de multe ori...) fapt că...
info_outlinePoiana lu Chinezu
Costi Azoiței este una dintre cele mai mari și respectate legende din industria tatuajelor din România, un adevărat pionier care a transformat această formă de subcultură într-o artă recunoscută și respectată la nivel național. Fondator al Next Level Tattoo și organizator al Bucharest Tattoo Convention, Costi este omul care a pus România pe harta mondială a tatuatorilor. Dincolo de tehnica lui impecabilă și de stilul vizual inconfundabil, el este un fin observator al naturii umane: prin mâinile și salonul lui au trecut mii de oameni, de la rockeri rebeli la...
info_outlinePoiana lu Chinezu
info_outlinePoiana lu Chinezu
Robert Graur, co-fondator al festivalului ne spune mai multe din bucătăria unui eveniment de business de top. Și, da, discutăm și de celebrele ”ai și tu o invitație?” Și mai discutăm despre industria muzicală. Și despre antreprenoriat. O să vezi. E fain. Și de ajutor.
info_outlinePoiana lu Chinezu
info_outlinePoiana lu Chinezu
info_outlinePoiana lu Chinezu
info_outlinePoiana lu Chinezu
info_outlinePoiana lu Chinezu
info_outlinePoiana lu Chinezu
info_outlineNotă: Podcast realizat cu ajutorul AI cu NotebookLM
Da, am dat drumul unui program de construcție de brand personal. Eu o să fiu antrenorul tău #dacăe.
De ce e nevoie de brand personal în zilele noastre?
Mai are rost să mai discutăm? Mai are rost să vorbim despre incredibil de competitiva piață reputațională în care un brand personal este nevoie să dea din coate? Nu insistăm. Dar îți zic doar atât: dacă ești ok cum ești acum, s-ar putea să nu ai nevoie de brand personal; dar dacă nu ești ok cum ești acum, posibil să ai nevoie…
Ce mă recomandă pe mine ca antrenor de brand personal?
Păi, faptul că mi-am construit un brand personal cât de cât ideal. Dar DOAR în mintea publicului care mă interesează. Chestiune crucială în această construcție de brand personal, de altfel: nu irosi resurse să audă despre tine oameni de la care nu ai cum să obții beneficii.
Plus că am experiența de vreo 30 de de marketing. Din care 12 și un pic ca fondator și asociat Kooperativa 2.0. Combinația asta, deci, de brand personal și know-how de marketing este ceea ce mă recomandă. Pe lângă, desigur, vocea și talentul meu, vorba ”poetului”.
Să îți spun cum funcționează programul. Pe pași și pe costuri. Organizat (apropo, o să lucrăm pe excel tot timpul; nu se poate altfel, nu s-există!).
Pasul 0. Merită să îți faci brand personal?
Cost: #PlatestiCatCreziCaFace (adică vii, discutăm și apoi tu decizi cât vrei să plătești)
Îi zic ”zero” pentru că de acolo plecăm. Fără pasul ăsta se cheamă că am sărit pârleazul. De multe ori degeaba. Este pasul care ori te ajută să pleci la drum cu un ”de ce” clar, ori te scutește de cheltuit multe resurse fix degeaba.
Este, dacă vrei, o întâlnire exploratorie. În care nu doar că o să pun toate întrebările cuvenite (că io și știu) ca să răspundem la întrebarea asta fundamentală, dar o să simțim și dacă avem oareșce chimie. Dacă decidem cumva că vrem să lucrăm împreună.
Se întâmplă așa acest pas: 0 să avem o discuție față în față. Eu cu tine. Cu un singur obiectiv: dacă merită sau nu să te apuci de o construcție de brand personal. Atât.
Și e musai să facem asta pentru că am văzut multe greșeli. Făcute de oameni care au pornit la drumul construcției de brand personal din rațiuni care n-au nicio legătură ce un brand personal ca unit business, care să îți aducă beneficii.
Am auzit motive de genul ”ca să audă lumea de mine”. Sau ”am văzut că Viorel tot iese în față și vreau și eu”. Sau ”cică așa e moda acum, să ai brand personal”. Motivații greșite. Dar costisitoare, dacă pornești la drum plecând de la ele. Și care în 99% din cazuri nu dau rezultate. Restul de 1% e de la noroc, nu de la ei.
Și o să îți dau un chestionar. Scurt. Prin care să identificăm fix asta: ce fel de brand personal ți se potrivește. Că ai zice că e cumva furculition. Doar că nu e. E chiar complicat. O să vezi. Dacă ne apucăm de lucru.
Costul acestei prime întâlniri cu mine (pasul zero, da?) este pe sistem #PlatestiCatCreziCaFace. Adică fix asta înseamnă: tu decizi cât vrei să mă plătești după discuție. O să îți zic mai multe despre acest sistem, dacă vrei. Că l-am început din întâmplare. Și acum am ajuns la 90 de întâlniri față în față. Și rezultatele sunt foaaaarte interesante. Când ajung la 100 de întâlniri o să fac un raport. Inclusiv cu media de tarif orar care a ieșit :)
Urmează pașii 1-5. Care sunt mai operaționali. Dar în proporție de vreo 80%. Restul de 20% este abordare strategică. Și toți acești pași înseamnă muncă. Pe un instrument de lucru (pupa-l-ar tata chinezu de excel!), pe care l-am creat special ca să îți fie clar ce ai de făcut și să îmi fie și mie clar care este progresul tău. Că o să te supraveghez. La sânge. Și o să te împing de la spate. Cu forță. Adică o să fiu un fel de antrenor pentru tine. Pe care posibil să îl și înjuri la un moment dat. Dar care o să te aducă acolo unde vrei să ajungi. O să vezi. Dacă decizi că vrei să lucrăm împreună.
Cost: între 7 și 10 ore de muncă din partea mea. Costurile ți le zic dacă mergem înainte, știi cum zic.
Aia zic.