Poiana lu Chinezu

Un podcast cu oameni de la care îmi propun să furăm niște scule care să ne ajute să trăim mai bine în viața noastră.

Despre ce frumoasă este, totuși, România cu Cristina Bîcîilă, Directoare Generală Ateliere Fără Frontiere 07/15/2026

Despre ce frumoasă este, totuși, România cu Cristina Bîcîilă, Directoare Generală Ateliere Fără Frontiere Cât de multe lucruri frumoase se întâmplă în România și noi nu știm... Nu că am fi de condamnat sau ceva. Că e greu să le urmărești pe toate. La ce vârtelniță infernală este viața noastră acuma, nu e de mirare că nu prea știm astfel de lucruri. Doar că, iată, de ceva vreme m-am tot gândit să încep să povestesc despre isprăvi faine din juruln nostru. Să audă lumea că se mai întâmplă și așa ceva. Să vadă că, totuși, există și motive de speranță. Binele crează bine. Eu așa cred. Și simplul (dar de fapt atât de complicatul de multe ori...) fapt că eu povestesc despre fapte de bine cred că crează binele în mintea și sufletul celor care aud despre aceste fapte. Eu așa cred. Spre exemplu uite podcastul pe care l-am înregistrat cu Cristina Bîcîilă, Directoarea Generală de la Ateliere Fara Frontiere. Că despre această organizație vreau să îți povestesc. Și, ca să îți fac poftă să te uiți la interviu, uite ce bilanț extraordinar are proiectul ”Dăm click pe România” al organizației: programul a permis recondiționarea și donarea a peste 38.000 de calculatoare către 3.450 de instituții educaționale și sociale, oferind acces la tehnologie pentru peste 700.000 de elevi și profesori (reprezentând aproximativ 30% din școlile din România). Numai în cursul anului 2025, programul a distribuit 4.100 de calculatoare în 301 unități de învățământ; procesul de recondiționare a echipamentelor IT este realizat în atelierul reDEEE al asociației, unde anual sunt create locuri de muncă și un parcurs structurat de inserție de 2 ani pentru 17 angajați aflați în situații dificile de viață; prin prelungirea duratei de viață a computerelor și evitarea reciclării premature, activitatea de recondiționare a asociației a contribuit la evitarea a peste 11,4 milioane kg de emisii de gaze cu efect de seră. Despre toate acestea și despre multe altele în interviu. Pe care tare mi-ar plăcea să îl urmărești, știi cum zic... Aia zic :) PS Am tras podcastul la Saga Space - studio profesionist de producție audio-video și podcasting, pe care l-am achiziționat recent. Dacă îți place cum se vede și cum se aude, vorbim. Că pe lunile astea de vară am o super-combinație la pachete de 5 și 10 podcasturi, numa zic :D /episode/index/show/chinezu/id/42099555

Costi Azoiței, omul care a pus România pe harta mondială a tatuatorilor 07/14/2026

Costi Azoiței, omul care a pus România pe harta mondială a tatuatorilor Costi Azoiței este una dintre cele mai mari și respectate legende din industria tatuajelor din România, un adevărat pionier care a transformat această formă de subcultură într-o artă recunoscută și respectată la nivel național. Fondator al Next Level Tattoo și organizator al Bucharest Tattoo Convention, Costi este omul care a pus România pe harta mondială a tatuatorilor. Dincolo de tehnica lui impecabilă și de stilul vizual inconfundabil, el este un fin observator al naturii umane: prin mâinile și salonul lui au trecut mii de oameni, de la rockeri rebeli la artiști, corporatiști, sportivi și oameni de afaceri, fiecare lăsându-și pe piele o bucată din propria poveste. Ceea ce îl face pe Costi un invitat fascinant pentru o șezătoare este profunzia și psihologia din spatele muncii sale, o latură pe care puțini o văd din exterior. Un tatuaj nu este doar cerneală pe piele, ci o formă profundă de exprimare, o marcare a unui moment de cotitură, a unei pierderi sau a unei victorii personale. Costi Azoiței are calitatea rară de a fi un terapeut tacit; el știe să asculte, să citească oamenii dincolo de măști și să le transpună emoțiile, vulnerabilitățile și valorile într-un design etern. Într-o conversație cu el, descoperi rapid un om extrem de disciplinat, cu o etică a muncii ireproșabilă și o filosofie de viață relaxată, dar foarte bine ancorată în realitate. Întâlnirea cu Costi este o ocazie unică de a privi dincolo de clișee și de a înțelege ce înseamnă să-ți asumi o pasiune până la capăt, să construiești o comunitate de la zero și să rămâi relevant decenii la rând. Discuția cu el va fi despre curajul de a fi diferit, despre identitate, dar și despre încrederea oarbă pe care oamenii o pun în mâinile sale. Este povestea unui antreprenor vizionar care a înțeles că, indiferent de domeniu, conexiunea umană autentică și respectul față de client sunt cele mai bune instrumente pentru a lăsa o amprentă de neșters în lume. /episode/index/show/chinezu/id/42069450

Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland, despre ce mai înseamnă CSR. Studiu de caz: Ateliere Fără Frontiere 07/13/2026

Robert Graur, co-fondator FOMO - Festival of Modern Owners 05/19/2026

Cum să cer ajutor 08/27/2025

Care cred eu că e problema cu statul pe internet în concediu 08/19/2025

Legea Burnout în România – o necesitate sau nu? 08/13/2025

Dictatura mică a alegerilor mari sau cum ne faultăm singuri 07/30/2025

Când îi ajutăm pe ceilalți așteptăm ajutor din partea lor? 07/29/2025

13 minute ca să înțelegi efectul AI în viața noastră 07/28/2025

Studiu de caz: cu ce branduri mă asociază oamenii 07/26/2025

Comparația ascendentă este o greșeală pe care posibil să o faci și tu… 07/25/2025

Ce am învățat după peste 100 de ore de consultanță #PlatestiCatCreziCaFace 07/23/2025

Cum am mâncat din banii unei secte 07/18/2025

Cum am câștigat 1 oră pe zi din timpul meu 07/08/2025

Lacrimile unui CEO 07/01/2025

F1: The movie – Cum să te pregătești să vezi filmul 06/30/2025

M-a certat un tânăr și eu habar nu aveam de ce mă ceartă… 06/27/2025

Cele 5 tipuri de clienți pentru o agenție de digital marketing. Tu știi de care tip ești? 06/17/2025

Cu ce mă ajută în viață ce am învățat în 30 de ani de marketing 06/10/2025

Cu ce mă ajută în viață ce am învățat în 30 de ani de marketing Notă: podcast realizat prin NotebookLM pe baza articolului de mai jos scris de Cristian China-Birta. Viața este o campanie de marketing. Avem un brand. Și vrem să îl vindem. Dar nu știm cui. Așa că trebuie să aflăm cine este publicul nostru. Și încercăm. Și greșim. Și iar încercăm. Și la un moment dat, cei mai norocoși dintre noi reușesc să își dea seama. În acestă campanie de marketing numită viață, avem nevoie de buget. Care în viața noastră se împarte în trei: bani, timp și nervi. Facem mai multe tipuri de campanii, de fapt. Campanie pentru a ne găsi jumătatea. Campanie pentru a ne impresiona părinții. Campanie pentru a avansa în carieră. Campanie pentru a obține leaduri pentru businessul tău. După 30 de ani de marketing, pot să vă zic așa: jumătate din campanii merg nici prea, prea, nici foarte, foarte. Un sfert merg foarte bine. Și un sfert merg catastrofal. Așa e și în viață. Doar că, spre deosebire de companii și branduri, care nu uită niciodată că trebuie să vândă și, deci, să treacă peste o campanie proastă, noi, ca oameni, ne blocăm după o campanie nereușită. Și suferim. Și confundăm acel sfert de campanii nereușite cu întreaga noastră viață. În viața e ca în marketing: dacă nu te uiți și la ce ți-a ieșit, ci doar la ce ai dat de gard, posibil să te îndrepți spre eșec. Spre faliment. Uită-te la jumătatea plină a halbei. Că doar din jumătatea plină poți să bei, nu din cea goală. Cum poți ieși din blocajul ăsta cu un sfert de campanii nereușite care ne frânează viața? Eu știu doar trei posibile soluții. Pe care le-am experimentat pe mine. Și le-am văzut și la alți ”deblocați”. Soluție – să nu ai așteptări de la ceilalți, doar estimări Este una din lecțiile dure pe care mi le-a predat profesorul ăsta teribil numit viață. Când ai așteptări de la ceilalți, intră în acțiune emoționalul. Și emoționalul ne costă în draci. Ne suge de resurse cât nu face. Când ai estimări în ceea ce îi privește pe ceilalți, atunci raționalul intră în acțiune. Și costurile pentru noi sunt mult mai mici. Și beneficiile mult mai mari. Estimări, nu așteptări. O să îmi fac un tricou cu asta. Apropo, am dat drumul unui mic progrămel pe tema asta: trei sesiuni de câte 1 oră cu mine. În care să îți setezi frameworkul pe baza căruia să poți aplica această crucială mantră a vieților noastre, ca să îi zic așa. Soluție – Să îți setezi corect sistemul de referință Din nou o zic: dacă ai un sistem de referință totalmente greșit, care aloca imens de mare greutate acelui sfert de nereușite, resetează sistemul. Și alocă muuuult mai mare greutate restului de 75% de campanii reușite sau neutre (adică nu nereușite). Soluție – Să ai acei 5 oameni care să te poate scoate din groapa blocajului cu sfertul ăla de nereușite Și când zic asta – ATENȚIE! – nu mă refer la 5 oameni care să ÎNCERCE să te scoată din blocajul ăla. Că în viața sunt mulți care încearcă să ne ajute. Mă refer la acei 5 oameni pe care ești dispus/ă să ÎI ASCULȚI și să ÎI CREZI când îți spun anumite lucruri. Că aici este una din problemele noastre imense: nu avem în jurul nostru oameni care să îi ascultăm cu adevărat și în care să avem încredere cu adevărat. Notă: acesta a fost (în mare, că io nu știu să vorbesc pe script!) speechul meu pe scena Teatrului Odeon, în cadrul evenimentului ARMNCP VIP EDITION, organizat de . /episode/index/show/chinezu/id/36940405

Îți respect opinia, dar nu te mai pot respecta pe tine 05/29/2025

Îți respect opinia, dar nu te mai pot respecta pe tine Cam așa mi se pare că s-a terminat pentru mulți nebunia cu alegerile. Cu prietenii stricate. Cu familii mai zdrențuite decât erau și așa. Cu relații de business deteriorate din motive ce n-ar fi trebuit să influențeze direct asemenea relații. Și eu am intrat în acest mindset. Cu stupoare am realizat asta. Azi. În urmă cu vreo juma de oră. Am primit mesaj de la un amic (era să zic fost…). Că își lansează o carte. Și mă ruga, dacă pot, să vin să vorbesc la lansare. Și m-am burzuluit. Și l-am întrebat direct: – Dar ce ce mă vrei pe mine și nu pe ăia din bula ta? S-a prins. Și m-a sunat. Și mi-a explicat că știe că a dat-o de gard cu ocazia alegerilor. Dar că acum realizează ce tolomac a fost. Și că ar vrea cumva să recupereze terenul pierdut. Și de aceea ar avea nevoie de – iote cum a băgat-o – ”brandul tău personal, chinezule”. Carevasăzică, amicul cu pricina în alegeri a călcat strâmb pe percepția unora din bula mea. Căci, nu-i așa, în percepția pe care o au ceilalți despre brandul nostru personal se joacă marea carte. Și acum ar avea nevoie de brandul meu personal, care este unul bun și valabil în percepția oamenilor cărora amicul meu ar vrea să le schimbe percepția despre el. Brandul personal. Cam la asta se reduc multe în viață. Și când ne este bine, dar mai ales când ne este rău. Ne place de cineva pentru că percepția noastră despre brandul său personal ne gâdilă feng shuiul. Ne displace cineva pentru că percepția noastră despre brandul său personal ne împunge feng shuiul. Și tot așa. Nu o să mă duc la lansare. Aș vrea să pot să îți spun că doar din rațiuni ce țin de faptul că nu prea am legătură cu subiectul cărții (non-beletristică, mai tehnică) și că, deci, ar fi o forțare ca eu să mă duc să vorbesc despre așa ceva. Dar nu e doar asta. Pur și simplu încă nu am reușit să trec peste faptul că a fost atât de… în cealaltă bulă. Chestiune la care, presupun, mai trebe să lucrez. Căci recuperarea dialogului social atât de pierdut în ultimii ani cred că e una din cheile de recuperare a țării. Recuperare de aia adevărată, nu de fâlfâit. Steagul. Aia zic. PS Pe măsură ce merg înainte cu programul meu de construcție de brand personal în 5 pași (plus 1) realizez că cei cu care am început deja să lucrez au apreciat la acest program, în marea lor majoritate, de două chestiuni mari și late: 1. punerea brandului lor în contextul potrivit 2. un framework pe care să construiască. Ocazie cu care am realizat că ce program am creat! /episode/index/show/chinezu/id/36768260

Dezvoltarea personală fără finalizare e ca dușul îmbrăcat 05/26/2025

Dezvoltarea personală fără finalizare e ca dușul îmbrăcat Dezvoltarea personală este efortul continuu de a nu uita niciodată cine eşti în timp ce te strădui permanent să schimbi asta. Aşa i-am spus eu unui june, care m-a întrebat (pe un ton de ăla semi-exaltat, ştiţi genul) cum aş defini eu dezvoltarea personală. Am văzut că l-am cam blocat şi că rotiţele încercau alene să se învârtă ca să înţeleagă, măcar în mare, ce am vrut să zic. Presupun că încă i se rotesc… Ok, știu, titlul este la limita nesimțirii. Dar nu am pretins niciodată că nu îmi place mereu să stau la peluza vieții, de unde se vede mai bine meciul vieții, nu mai țipați așa! Io chiar cred că despre ceea ce îndeobște se numește dezvoltare personală mai bine vorbim așa ca mine, fără perdea, decât să o ardem în panseluțe înstruțate roz cu sclipiri sidefii despre cât ne ajută zburdatul pe câmpiile aspiraționale ale dezvoltării personale înțeleasă ca act de învățare, nu ca act de facere (explic mai jos ce vreau să zic cu aiurelile astea). Ce zic în titlu, explicitez acum: dușul îmbrăcat înseamnă că doar te uzi, nu te și speli. Cum se aplică asta la faza cu dezvoltarea personală? Să purcedem întru explicare. În esenţă, faza cu dezvoltarea personală este că are două mari componente: 1. dezvoltare 2. personală. Ceea ce, în teorie, este perfect, adică toţi cei care citesc şi absorb astfel de cărţi/bloguri/sfaturi sunt chitiţi să facă treabă, să îşi dorească mai mult victoria, să dea un gol mai mult decât ceilalţi. Dar numai în teorie. După cum vă raportez mai jos. Dezvoltarea Ideea cu dezvoltarea este că porneşti de la niveul T1 (ah, ce nu îmi plăcea fizica în liceu…) şi, după ce bobinezi pe bază de sfaturi şi recomandări and shit, ajungi în momentul T2. Sau, mă rog, aşa ar trebui să se întâmple. Numai că vreo 98,76% (estimare strict subiectivă, cum stă bine bloggerului) din cei care pornesc pe acest drum nu ajung veci pururi la momentul T2. Ci se opresc undeva pe la momentul T1 plus câteva sute de pagini. Altfel spus, citesc roabe întregi de cărţi şi de chestii de pe net pe tema dezvoltării personale, dar nu se apucă să şi aplice ce citesc. „Hai să mai citesc o carte, două, 56 şi apoi mă apuc de treabă„, îşi zic ei. Căci, nu-i aşa, este mult mai uşor să citeşti despre decât să aplici. Căci, nu-i aşa, una este să citeşti „fii mai bun” şi să dai Like şi alta este să bagi cărbuni, la nivel aplicat, pe ideea de a fi mai bun. Personală Aici chestiunea este cu atât de mai simplă cu cât o complică unii inutil. Căci „personal” înseamnă că doar tu cu tine poţi să te schimbi. Indiferent de câte roabe de cărţi citeşti şi de câte Likeuri dai unor citate şi unor poze aspiraţionalo-motivaţionale. Autorul pe care îl citeşti (să îi zicem aşa generic) face un business din ce îţi dă spre absorbire. Nu că ar fi ceva rău, doamne fereşte, ba dimpotrivă. Doar că nu stă el să te ducă de mânuţă pe întortocheatele căi înspre momentul T2. Asta trebuie să faci tu. Personal. Recte, dezvoltarea personală. Şi, cu cât stai mai mult să te agăţi de paginile alea pe care le citeşti, cu atât amâni momentul ăla în care să iei totul personal, aşa cum se cuvine dacă tot vrei să faci o treabă. Există jdemii de cărţi şi bloguri care bat ciocanul de secera dezvoltării personale. Şi e foarte bine că există, de ce să nu presteze dacă au teren de manevră? Căci există jdemii x jdemii de cititori de astfel de chestiuni. Problema principală este că cei mai mulţi dintre ei rămân la stadiul de cititori. Şi că doar teribil de puţin dintre ei se apucă să aplice ce citesc ei pe acolo. Drept pentru care momentul T2 pentru ei rămâne doar ceva aspiraţional, înspre care nu se pot îndrepta pentru că nu au găsit motivaţionalul corect, ca să zic aşa. Iar dezvoltarea personală pe care o caută nu este nici dezvoltare şi nici personală. Ci doar căutarea perpetuă a dovezii că „măh, dacă m-aş apuca de treabă, aş rupe Nilul„. Ce-am mai râs… Altfel, te provoc să îmi zici că și în domeniul dezvoltării personale maestrul Yoda nu a avut dreptate: do or do not, there is not try :D /episode/index/show/chinezu/id/36716580

Cât te costă când nu te costă nimic în business 05/23/2025

Cât te costă când nu te costă nimic în business Ți se pare surprinzător ce zic în titlu? Cum adică să te coste ceva ce nu te costă nimic?! Ei bine, dacă până acum nu te-ai prins că totul costă, indiferent de cât de nimic este, hai să îți spun eu de ce zic ce zic. Și o să luăm zona de consultanță. Pentru că, spre deosebire de – să zicem – o fabrică de piulițe, o companie de consultanță nu are nimic palpabil, fizic, nimic de ținut pe stoc. Drept pentru care e cu atât mai greu să înțelegi ce îți vinde, de fapt, un consultant. Hai să îți spun direct ce cred eu că este un consultant bun pentru tine. Orice fel de consultant. Consultantul este cel care te ajută să iei la pilă în minus sau cu plus variabilele din zona sa de expertiză, care au legătură cu businessul tău. Rolul consultantului este să îți anuleze cât mai multe din variabilele care ar putea să te afecteze negativ și să eficientizeze cât mai bine variabilele care ar putea să te afecteze pozitiv. Atenție: vorbim aici despre variabilele ce țin de domeniul de expertiză a consultantului. Mai direct spus, dacă eu sunt și îmi vrei expertiza pentru realizarea unei strategii de lansare a unui produs nou, variabilele despre care ziceam mai sus țin doar de zona de social media, care este zona mea de expertiză. Pentru că, practic, eu nu am de unde să știu ce variabile sunt în zona de producție. Sau în cea de desfacere. Sau în cea de structură a prețului. Cum îți dai seama dacă ai nevoie de consultant sau nu Cea mai bună modalitate prin care poți să îți dai seama dacă un consultant îți aduce plus-valoare sau nu este să îți pui întrebarea dacă fără acel consultant ai putea face chiar tu treaba cu pricina. Dacă răspunsul este ”nu, singur nu mă descurc”, atunci cel mai probabil că ai nevoie de un consultant, care să te ajute cu variabilele pe chestiunea în cauză. Dacă răspunsul este ”da”, îți urez mult succes. Cu sfatul să îți realizezi setupul care să te ajute să înțelegi ce ai făcut și să îți bugetezi și timpul pe care îl consumi tu făcând ceea ce ai decis că poți tu face în locul consultantului. Apropo de bugetat timpul propriu, știu că unii ridicați sprânceana și ziceți că nu aveți cum să faceți asta. Ba da, aveți cum. Cum calculezi cât te costă să faci tu ce face consultantul Dacă ești angajat, calculul este foarte simplu: calculează câte ore lucrezi pe lună și împarte-le la salariul net. Adică, par egzamplă, dacă lucrezi 150 de ore pe lună și ai un salariu de 800 de Euro, se cheamă că tu ai un cost orar de 5,3 Euro. Net. Costul acesta de 5,3 Euro pe oră să îl bugetezi când te ocupi tu singur de ceea ce ar putea face un consultant în locul tău. Adică, să zicem, dacă îți ia 20 de ore să gestionezi , costurile pornesc nu de la 0, cum ai crede (”mă ocup eu, nu costă nimic!”), ci de la 106 Euro. Și mai trebuie să calculezi ceva: costurile de oportunitate. Care sunt cel puțin cam cât ai calculat că este costul tău per total campanie, adică cel puțin 106 Euro. Cel puțin! Căci aceste costuri de oportunitate înseamnă (grosso modo, desigur) câți bani ai fi putut face în loc să faci munca pe care ar fi putut-o face un consultant. Așa că, practic, adevăratele tale costuri (în scenariul de mai sus) încep de la vreo 200 de Euro, nu de la 0, cum ai crede (”mă ocup eu, nu costă nimic!”). Evident, cu cât salariul tău este mai mare, costurile astea, pe care tu inițial le credeai 0, sunt mai mari. Căci, nu-i așa, și dacă rupi norma cum nu o mai rupe nimeni pe tarlaua întreprinderii la care prestezi, oricum nu poți sări de un anumit număr de ore muncite, așa că aceste costuri despre care nu știai până acum cresc la modul corespunzător. Dacă ești antreprenor, calculul despre cât te costă când nu te costă nimic se face (aproximativ) după cum îți spun mai jos (părerea mea, desigur). În cazul în care ești un antreprenor care oferă deja consultanță, este mai ușor. Ai un fee orar de, să zicem, 50 de Euro, apoi ăsta-i costul pe care să îl bugetezi atunci când zici că te ocupi tu, și nu consultantul. Dacă vrei să obiectezi și să zici ”ok, dar ăia 50 de Euro îi iau io ca un consultant pe o zonă în care am expertiză, nu am cum să echivalez suma asta când mă bag într-o zonă în care nu mă pricep”, ai avea dreptate. Dar nu până la capăt. Căci eu am zis 50 de Euro pe oră fără să calculez costurile de oportunitate. Am rotunjit, deci. Iar tu, ca antreprenor, știi deja (presupun, sper din suflet…) că aceste costuri de oportunitate sunt de multe ori ucigătoare. Făcând altceva decât ceea ce reprezintă cu adevărat nu faci de cele mai multe ori decât să te îndrepți spre cei 90% din antreprenorii români care nu reușesc… Dacă ai un business care nu oferă consultanță, chestiunea e mai complicată ca să îți stabilești acel fee orar, pe care să îl bugetezi în activitatea pe care vrei tu să o faci, în loc să o externalizezi unui consultant. Recomandarea mea este următoare: imaginează-ți că vine un client și îți cere ceva total inedit, ceva ce nu ai mai livrat până acum. Care înseamnă să îți pui mintea un pic la contribuție și să vii cu un preț, în a cărui structură intră tot felul de parametri. Și acum imaginează-ți că activitatea pe care vrei tu să o faci în loc să o externalizezi către un consultant este o astfel de solicitare. Și calculează că, să zicem, dacă această activitare este un ”produs” care costă 20 de parametri (cei pe care îi folosești în businessul tău ca să construiești prețul), aia e, ai costul orar, practic. Sigur, nu este o soluție ață-n vinclu. Ci una orientativă. Dar măcar este ceva. Față de situația în care zici ”nu costă nimic pentru că mă ocup eu”. Ceea ce este o minciunică gogonățică. Una care, în timp, s-ar putea să te coste businessul. /episode/index/show/chinezu/id/36686180

Ce se întâmplă cu brandul tău personal când nu le răspunzi oamenilor 05/22/2025

Ce se întâmplă cu brandul tău personal când nu le răspunzi oamenilor – Am fost foarte ocupat, de aia nu ți-am răspuns. Dar acum te rog să mă ajuți cu ceva. Mesaj primit azi dimineață. De la un (fost) GM de mare companie. Căruia îi scrisesem în urmă cu vreo 3 luni. Să îl întreb ceva. Ne știm destul de bine. Adică ne-am întâlnit de câteva ori. Și am povestit la telefon și prin mesaje de multe ori. Adică nu e că l-am întrebat ceva fără să ne știm sau ceva. Nu mi-a răspuns atunci. Eu și uitasem că nu mi-a răspuns. Când mi se întâmplă așa dau din umeri și aia e, merg mai departe. Că nu toți cei care nu răspund văd mesajul și aleg să nu răspundă. Uneori sunt erori ale sistemului sau alte de astea tehnice. Oricum, pentru mine ne-răspunsul ăsta nu contează. Stai relax, dacă vreau să dau neapărat de persoana în cauză, apoi nu scapă până nu răspunde, parol. În speța de față, chestiunea este alta: cum adică ”am fost foarte ocupar, de aia nu ți-am răspuns”? Adică, gen, noi ceilalți n-avem nicio treabă și doar el era ocupatul de serviciu? Adică, gen, mesajul meu a fost atât de puțin important pentru el încât nu merita să îmi răspundă? Adică, gen, eu acuma ar trebui să zic ”da, șerif, te rezolv și pe tine” sau să mă burzuluiesc și să îi dau și io seen și aia e? Ce s-a întâmplat la faza asta între mine și el intră în categoria de touchpoint de brand personal. Pe scurt, un astfel de touchpoint înseamnă orice punct de contact între lume exterioară și tu ca brand personal. În aceste puncte de contact se întâmplă ceva magic pentru unii și ceva porcărios pentru alții: se influențează percepția celorlalți în legătură cu brandul tău personal. Punct cu punct. Picătură cu picătură. Problemuța știi care este? Că ceilalți (este un mod generic de a-i categorisi pe cei de la care tu vrei să obții beneficii ca brand personal) lucrează foarte simplu, simplist și simplifactor. Și tu faci, de altfel, parte din ”ceilalți”. Și tu gândești simplu, simplist și simplificator. Fiecare dintre noi avem niște sertărele în minte. Ca instrumente de lucru în relația cu ceilalți. Sertărelele astea sunt echivalente cu niște nevoi (închipuite sau nu, asta-i altă discuție) pe care noi am vrea ca ceilalți să ni le satisfacă. Și, ca să ne fie ușor să trăim noi în viața noastră și cu ceilalți pe lângă noi, ce facem noi, fiecare dintre noi, în ceea ce privește brandurile personale ale celorlalți? Păi fix asta facem: punem fiecare brand personal în niște sertărele. Simplu, simplist și simplifactor. Că de aia vin și zic: obiectivul fundamental al unui brand personal bine construit este să intre repede și decisiv în sertărelul celorlalți în așa fel încât atunci când ceilalți deschid acel sertărel să vadă fix brandul tău personal prima dată. Și, cumva cât de cât ideal, să te contacteze să faceți o combinație (pardon my French). Adicătelea tu să obții beneficii din faptul că tu oferi la rândul tău beneficii celui care te-a activat din sertărelul ăla din capul lui. E complicată daravera asta cu brandul personal. Din ce în ce în mai complicată. Dar se poate face. Greu, cu trudă și sudoare. Dar se poate. Dacă te interesează construcția unui brand personal care să și obțină beneficii de aia cu care poți să și plătești facturi (nu doar să te dai mare că ai făcut nuș câte jdemii de riciuri), vezi că am lansat de curând un program de construcție de brand personal. În 5 (plus 1) pași. Vorbim dacă vrei. Că io și știu. Îmi dai mail pe cristi@strongpoint.ro și vorbim. Aia zic. /episode/index/show/chinezu/id/36669900

10 cărți care să te ajute să îți înțelegi mai bine creierii capului tău 05/19/2025

10 cărți care să te ajute să îți înțelegi mai bine creierii capului tău Pardon my French că îți zic așa direct, încă de la început, la ce cred că o să te ajute cărțile astea: să înțelegi mai bine cum îți funcționează ție creierii capului. Mintea ta, de fapt, ca să o zic așa mai pă lejereanu. Bine, cărțile de mai jos îți explică modul în care funcționează creierul uman în general. Doar că, vorba aia, creierul tău este mai aproape de tine, așa că aș pune pariu că în primul și în primul rând asta de interesează :D Doar că, dacă ești cât de cât ca mine, acest interes pentru modul în care propriul creier prestează o să te ducă într-o direcție și mai faină: o să înțelegi cum funcționează mintea celorlalți. Și, odată bifată această bornă a înțelegerii, purcezi la drumul cel mai greu deschis de aceste cărți: să încerci să înțelegi cum poți să îți pui de acord mintea ta cu mintea celorlalți. Și să acționezi pe cale de consecință. Este un drum greu. Foarte greu. Pentru că toate cunoștințele pe care le primești din aceste cărți te obligă, practic, să îți reconfigurezi ”traseul”. Să realizezi că ai cam stat drept, dar ai judecat strâmb. Să accepți că nu a fost chiar ok cum ai pus problema până acum. Și apoi să încerci să te iei la pilă. Atâta cât poți. Și cum poți. Mie așa mi s-a întâmplat după ce am citit cărțile astea, de aia știu. Cel mai greu a fost să îmi dau ”delete” la unele automatisme de gândire, crestate în timp în creierii mei. Și care funcționau ca ditai autostrăzile mentale. Care mă duceau cu mare viteză în direcția greșită. Către nicăieri… Îți urez, așadar, să reușești mai mult decât am reușit eu să îmi dau restart la modul în care gândesc. Sper ca aceste cărți, , să te ajute la modul corespunzător :) Steve Peters – Eu încă nu am citit o carte în care să fie explicată mai bine lupta din creierul nostru dintre bine și rău. Ca să o zic mai ca de la peluză. Și din care să înțelegem atât de bine cât și cum îi afectăm și pe ceilalți din jurul nostru când ne ascultăm drăcușorul de pe umărul stâng în loc să ascultăm îngerașul de pe umărul drept :) Din punctul meu de vedere, aceasta este o carte de neratat pentru oricine dorește să înțeleagă mai bine funcționarea creierului. Victor E. Frankl – Dacă ar fi după mine, aș oferi gratuit cartea asta tuturor oamenilor de pe planetă. Să o aibă toți. Și să se întoarcă permanent la ea. Să o citească de fiecare dată când au greutăți în viață. Cartea asta este ca un far călăuzitor într-o furtună năpraznică. Este ca o doză de energie când ești secat de orice dorință de a merge înainte. Este cartea care, pentru creierul tău, o să fie ceea ce sufletul tău are nevoie :) Citește-o. O să înțelegi de ce zic asta… John Medina – Probabil cea mai bună carte care îți explica mai tehnic despre ce-i vorba în creierul tău și despre cum funcționează. O propun aici pe această listă deși nu aș zice că-s fan al stilului său mai tehnic. Dar, pe de altă parte, știu că modul ăsta mai profesoral de a spune lucrurile este ce trebuie pentru multă lume. Și tocmai de aceea cred că este de ajutor. Daniel Goleman – M-am gândit un pic dacă să pun această carte pe lista pe care ți-o propun. Pentru că nu e chiar chiar despre creier. Ci despre o combinație de cum îți gândește creierul în timp ce se uită în sufletul tău și viceversa :) De fapt, este despre cum să te înțelegi pe tine înțelegând că raționalul din tine este de un subiectivism atroce. Sau ceva :D Sean Carroll – Teoretic, având în vedere că această carte este o combinație, ar trebui să fie o jumătate de propunere :)) Doar că acea jumătate este excelent explicată de autor. Iar jumătatea rămasă ajută teribil de mult să înțelegi prima jumătate. Ok, știu, te-am confunzat. Hai să o zic altfel: această carte este cea mai bună carte pe care am citit-o care te ajută să înțelegi cât de importantă este legătura dintre universul din noi și universul din jurul nostru. Și ce suntem noi altceva decât o vremelnică picătură de viață în curgea timpului cosmic? :) Bobby Duffy – Subtitlul cărți explică perfect de ce am ales această carte să ți-o recomand pe linie de creierii capului: De ce ne înșelăm aproape întotdeauna. Asta o să afli. De ce fix când crezi mai abitir că ”eu știu sigur!” s-ar putea să fii într-o mare eroare. Din creierii capului pornește totul, firește :D Mathew Walker – Unlocking the Power of Sleep and Dreams În caz că te miri pe sistem de ”dar ce caută o carte despre somn aici?!”, am news pentru tine, cum ar zice patagonezul ajuns dn greșeală în Poplaca: somnul pentru buna funcționare a creierului tău este ca berea pentru o zi însorită alături de prieteni. Dacă nu ai grijă de somnul tău, nu are cum să îți funcționeze creierul cum trebe. Nicio șansă. Ei bine, din toate cărțile pe care le-am citi pe tema asta (și am citit câteva, este fascinant subiectul!), asta mi se pare cea mai… rotundă :) Malcolm Gladwell – Ok, recunosc, am forțat un pic categoria de creierii capului cu cartea asta. Adică Gladwell nu vorbește direct despre chestii neuro-nuș ce. Doar că tema pe care o abordează este una care, oricum o învârtim, are legătură directă cu subiectul în cauză: cum se face de ”punem botul” în fața unor persoane necunoscute bazându-ne doar pe faza că am știi să îi interpretăm intențiile doar dintr-o privire. Ceea ce ne duce, desigur, exact la motivul pentru care am făcut lista asta de cărți. Așa că aici o las :D Brian Christian&Tom Griffiths – Algorithms to Live By O carte care este brici de beton pentru cei mai tehnici. Căci autorii pornesc de la niște principii matematice și explică modul în care acestea ne pot ajuta în viață pe linie de automatisme de gândire și, pentru cine poate și este dispus, pe sistem de antrenament care să îți transforme algoritmii cu pricina în scule care să te ajute în viață. Chestie pe care, nu-i așa, o faci cu creierii capului :) Claudia Hammond – Am ales să recomand această carte pentru că, pe scurt, este vorba despre rezultatele unui studiu realizat pe vreo 30.000 de oameni din toată lumea. Pe tema ”ce vă ajută cel mai mult să vă relaxați?”. Autoarea ia Top 10 răspunsuri și le analizează. Și ne ajută să înțelegem că, spre exemplu, mult hulita (de către unii) activitatea de a sta pe canapea și a te uita la televizor nu e chiar așa de nașpa pentru creierii capului. Doar că pe primul loc în acest top stă cocoțată lectura. Aia zic :D /episode/index/show/chinezu/id/36626905

Nici UE, nici Rusia nu ne vor binele. Deci, cu cine votăm? 05/16/2025

Nici UE, nici Rusia nu ne vor binele. Deci, cu cine votăm? Nici UE, nici Rusia nu ne vor binele, stai relax. Că ei le au pe ale lor. Și nu e că se trezesc dimineața și își zic ”ia să vedem ce putem face noi astăzi să îi fie bine României...”. Binele României venit de la cei doi coloși, UE și Rusia, este maximum o consecință a faptului că fiecare dintre ei își urmăresc propriul bine. Maximum, am zis! Că asta-i miza: a cui consecință vrem să fim, a UE sau a Rusiei? Istoric vorbind, Rusia a fost pentru noi o catastrofă continuă. Bine, pentru cei care vor să cunoască istoria. De fiecare dată când Rusia s-a gândit la binele ei și România a devenit consecința acestei gândiri, pentru noi a fost devastator. Și la fel o să fie și dacă... Istoric vorbind, integrarea europeană a România a fost o șansă continuă. Bine, pentru care vor să cunoască istoria. De fiecare dată când România s-a conectat la Europa, pe cale de consecință țara noastră a crescut și s-a modernizat. Și la fel o să fie și dacă... Prefer oricând ca România să fie o consecință a binelui pe care și-l vrea UE. Că firimiturile care ne rămân după ce se satură țările mari europene sunt ca o masă copioasă pe lângă ce ne pot oferi rușii. Care, de fapt, nu doar că nu îți oferă nimic, dar îți iau și masa cu tot cu firimiturile alea. Așa, de sanchi, doar că pot. Ah, să mai zic de atitudinea unora de o naivitate adorabilă: să creadă că România își poate fi suficientă sieși. Că poate să își asigure necesarul din producție proprie. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. Nu există NICIO țară din lumea asta care să fie în stare de așa ceva. Nu există NICIO șansă ca România să ajungă vreodată să își producă singură ce are nevoie. Nu există NICIO șansă ca ruperea de ecosistemul european să facă România să trăiască mai bine. Iar între a face parte din ecosistemul european și a face parte din ecosistemul rusesc nu cred că e dificil de ales. Cartea națională pe care credem că o jucăm nu mai este națională de multă vreme. Este internațională. Depinde de noi înspre ce direcție internațională ne îndreptăm. Iar eu tare aș vrea să fie direcția aia bună, europeană. Că e mult mai bună, așa rea cum este, decât direcția aia oribilă, rusească, știi cum zic. Ura cu care îți spun unii că ți-ar sparge capul. Asta este uluitoare. Asta este întristătoare. Asta este miza, cred. ”Lasă că vine ea vremea când vă dăm cu barda-n cap!”. ”Fugi, măh șobolanule, cât mai poți!”. ”Pământ pe tine, măh!”. De astea. Din registrul ăsta. Din partea unor oameni care, dacă ai ieși la bere cu ei, am mari dubii că ar vorbi așa. Doar că, vezi tu, pe interneți ei pot să își arunce zoaiele sufletești. Zoaiele astea sunt de înțeles. Dar doar atunci când vine vorba despre clasa politică. În totalitatea ei. Că tot ce am avut până acum au fost niște porcării sinistre. Adică, serios, în timp ce scriu rândurile astea și mă gândesc la politicienii care ne-au condus, îmi crește tensiunea și scrâșnesc din dinți. Înțeleg ura oamenilor împotriva politicienilor. Dar ce mă întristează și mă sperie un pic este că ura asta care a început împotriva politicienilor acum se revarsă și asupra celor care îi susțin pe cei din tabăra adversă. De fapt, nu este adversă, în mintea lor. Ci dușmană. Ar ajunge să îți dea cu barda în cap la propriu doar că susții pe altcineva decât le place lor? Mă îndoiesc. Sunt puțini cei care ar ajunge la violențe de astea când ajung să se uite în ochii celuilalt. Dar sunt. Din păcate. Barda asta a lor motivată de ura fermentată în zoaiele lor sufletești vine la pachet cu o orbire. Care orbire face ce face orice orbire de când lumea: îi împiedică să vadă că după ce dau cu barda tot ce mai rămâne este starea de luptă. Și că victimele sunt de toate părțile. Du-te la vot. Pentru că, odată ce barda lovește și începe lupta, și tu o să te numeri printre victime. Pentru că orbirea nu alege. Este nediscriminatorie. Îi lovește pe toți la fel. Și nu ține cont de faptul că nu ai știu ce să alegi că, îți zici, nu aveai din ce alege. Alege ne-barda, uite. Poate fi un motiv bun să te duci la vot. Să alegi ne-lupta. Să alegi ne-victimele colaterale. Din care victime colatarele cei care nu se duc la vot ajung întotdeauna să facă parte. De când lumea. Aia zic. /episode/index/show/chinezu/id/36589940

Uite o recomandare pentru organizatorii de evenimente 05/15/2025

Uite o recomandare pentru organizatorii de evenimente Până în urmă cu câțiva ani(șori), când primeai o invitație să fii speaker sau trainer sau cum vrei să îi zici la un eveniment, ți se zicea, când era cazul, că nu sunt bani să te plătească pentru prestația de pe scenă. Dar era de la sine înțeles că toate celelalte cheltuieli – transport, cazare, masă – o să le susțină organizatorii. Era, dacă vrei, un fel de înțelegere tacită. O cutumă. Care a funcționat fără probleme ani de zile. În ultimul an, însă, am pățit de 3 ori să fiu invitat ca speaker în afara Bucureștiului. Și să mi se spună că nu au bani să mă plătească. Iar eu să le zic că e ok, nu am nevoie de bani, dă-le pace*. Și că, dacă prezența mea îi ajută pe cei care participă la eveniment, atunci vin. De fiecare dată în aceste trei cazuri înțelegerea aia tacită nu a mai funcționat. Și a trebuti să îmi plătesc eu deplasare, cazarea și masa. Ceea ce am făcut. Că, dacă am promis că mă duc, mă duc. Și nu despre bani, dă-i pace, e vorba aici, ci despre principiu (vezi mai jos). Și în niciun caz nu vreau să acuz pe cineva. Că nu-s genul. Eu prefer oricând și în orice instanță să merge pe sistemul ne dorim îndreptarea păcătosului, nu pedepsirea lui. De aia nu dau exemple concrete. Că nu de arătat cu degetul este ce îmi propun aici. Ci despre îndreptarea obiceiurilor strâmbate, după mintea mea, între timp. Ca să fie bine pentru toate părțile implicate. Când zic de obiceiurile strâmbate, ma refer la faptul că #pevremeamea când zicea cineva ”nu am bani să te plătesc ca să vii să vorbești la evenimentul meu”, se subînțelegea că nu sunt bani pentru urcatul tău pe scenă. Pentru fee-ul tău, cum ar veni. Adică doar despre asta nu erau bani. Așa se subînțelegea. Că speakerul nu o să fie plătit. Și că restul, alea logistice, sunt cheltuieli suportate de organizator. Și asta se subînțelegea la pachet, cum ar veni. Că speakerul nu o să plătească din banii lui toate alea (transport, cazare, masă, diverse). În aceste trei cazuri recente la care fac referire, a fost greșeala mea că nu am stabilit clar condițiile de participare. Că de aia și scriu aceste rânduri. Să pornească toată lumea de acum înainte, organizator și speaker, de la pasul ăsta: să lămurească din start totul, la virgulă. Fără presupuneri. Și fără pârdalnicul și incredibil de nocivul (pentru orice în viață, de altfel) ”io am crezut că…”. Eu am greșit, zic. În cele trei cazuri. Că nu am verificat. Doar că, vezi tu, după ce vreo 15 ani de zile am funcționat în parametrii ăia cu înțelegerea tacită, aia cu subînțelesul, mi-a fost greu să mă resetez. Și să verific astfel de detalii (care nu prea contează, în afara chestiunii principiale cruciale…). Că așa era lumea atunci. Așa funcționa. Dacă mă cunoști cât de cât, știi că aspectul financiar al chestiunii mă lasă mai rece decât îl lasă pe un pinguin un frigider gol deschis. Că nu de banii ăia pe care i-am plătit ca să ajung la evenimente vorbesc eu. Ci de principiu. Care principiu? Păi, ăsta: dacă tu îmi folosești imaginea ca să obții beneficii din evenimentul tău, cum ar fi să câștig și eu ceva? Sau, mă rog, măcar să nu pierd, știi cum zic. Adică eu îți aduc beneficii că particip la evenimentul tău (că doar de aia m-ai chemat, nu?) și tot io să plătesc faptul că îți aduc acele beneficii? Sau cum? Sigur, există oameni care își doresc expunerea la astfel de evenimente. Și n-au o problemă să plătească să ajungă acolo. Doar că nu din ei câștigă organizatorul evenimentului. Ia pune tu, dragă organizatorule, pe agendă doar oameni care plătesc să fie prezenți acolo. Și vezi câtă lume îți vine în public. Că de aia îți dorești branduri personale cât de cât cunoscute. Să vină lumea la evenimentul tău. Pentru ele. Și tu să obții beneficii din evenimentul tău. Doar că brandurile cunoscute nu mai au nevoie de expunere la evenimentul tău. Că le este plin podul de expunere (și de networking), stai relax. Deci faza cu ”o să afle lumea de tine la evenimentul meu” este de o plicticoșenie irefutabilă pentru ei. Astfel de branduri cunoscute acceptă să vină la evenimentul tău din trei motive: 1. Dacă îi plătești (sau le oferi alte beneficii, lista este lungă). 2. Dacă vor să te ajute (eu fac parte clar din această a doua categorie). 3. O combinație între cele două. Da, știu, înțeleg că vremurile sunt cum sunt. Și că organizatorii de evenimente au o mare presiune financiară pe ei. Că nu-i ieftin deloc să organizezi evenimente. Deloc. Doar că asta nu îi împiedică pe organizatori să fie foarte deschiși și transparenți cu invitații lor DE LA ÎNCEPUT. Și să nu discute aceste aspecte financiare abia DUPĂ ce i-au pus pe afiș. Ba chiar, de multe ori, invitatul să afle că are de plătit, să zicem cazarea, abia când face check outul la hotel (yeap, mi s-a întâmplat). Spune invitatului, dragă organizatorule, din start care sunt condițiile. Toate condițiile. Sincer. Fără jenă. Nu lăsa niciun pic de loc pentru invitatul său să presupună ceva. Să o bage pe aia cu ”dar eu am crezut că…”. Iar, dacă faci asta, mă aventurez și îți raportez că o să se întâmple două chestiuni mari și late: 1. O să menții o relație colegială, de amiciție sau uneori chiar de prietenie cu invitatul tău. Care, altfel, pus în postura de a afla târziu (prea târziu) despre costurile ascunse ale participării sale la evenimentul tău, o să se întristeze un pic. Și se strică relația. Uneori de tot. 2. Pun pariu pe o icră neagră mucegăită contra unei butelcuțe sparte de Mona că cel puțin 80% dintre invitații tăi o să accepte să vină în continuare la evenimentul tău. Tocmai pentru că le-ai zis din start care sunt condițiile. Și pentru cei mai mulți dintre ei nu bani sunt problema. Ci principiul, cum ziceam. Ocazie cu care se aplică ce am zis la punctul 1 de mai sus. Cei 20% care nu se bagă posibil să nu fie în targetul tău, ca să nu zic mai multe… Și, pe final, fac o precizare: o să mai ajung fără nicio problemă pe banii mei la evenimentele unde cred că pot ajuta (din diferite motive). Doar că aia o să fie decizia mea financiară, pe care vreau să o iau ÎNAINTE de eveniment, cât mai informat. Nu să fie decizia organizatorului, știi cum zic. Aia zic. *Dacă aș face o listă cu câte din evenimentele la care am fost speaker sau trainer (sute în ultimii ani) au fost de alea plătite, ar fi o listă atât de scurtă încât nu s-ar putea numi listă. Deci nu despre bani este vorba acilea. Sau, mă rog, nu despre banii mei, dacă înțelegi ce vreau să zic… /episode/index/show/chinezu/id/36575050

Am dat drumul unui program de construcție de brand personal 05/13/2025

Am dat drumul unui program de construcție de brand personal Notă: Podcast realizat cu ajutorul AI cu NotebookLM Da, am dat drumul unui program de construcție de brand personal. Eu o să fiu antrenorul tău #dacăe. De ce e nevoie de brand personal în zilele noastre? Mai are rost să mai discutăm? Mai are rost să vorbim despre incredibil de competitiva piață reputațională în care un brand personal este nevoie să dea din coate? Nu insistăm. Dar îți zic doar atât: dacă ești ok cum ești acum, s-ar putea să nu ai nevoie de brand personal; dar dacă nu ești ok cum ești acum, posibil să ai nevoie… Ce mă recomandă pe mine ca antrenor de brand personal? Păi, faptul că mi-am construit un brand personal cât de cât ideal. Dar DOAR în mintea publicului care mă interesează. Chestiune crucială în această construcție de brand personal, de altfel: nu irosi resurse să audă despre tine oameni de la care nu ai cum să obții beneficii. Plus că am experiența de vreo 30 de de marketing. Din care 12 și un pic ca fondator și asociat . Combinația asta, deci, de brand personal și know-how de marketing este ceea ce mă recomandă. Pe lângă, desigur, vocea și talentul meu, vorba ”poetului”. Să îți spun cum funcționează programul. Pe pași și pe costuri. Organizat (apropo, o să lucrăm pe excel tot timpul; nu se poate altfel, nu s-există!). Pasul 0. Merită să îți faci brand personal? Cost: #PlatestiCatCreziCaFace (adică vii, discutăm și apoi tu decizi cât vrei să plătești) Îi zic ”zero” pentru că de acolo plecăm. Fără pasul ăsta se cheamă că am sărit pârleazul. De multe ori degeaba. Este pasul care ori te ajută să pleci la drum cu un ”de ce” clar, ori te scutește de cheltuit multe resurse fix degeaba. Este, dacă vrei, o întâlnire exploratorie. În care nu doar că o să pun toate întrebările cuvenite (că io și știu) ca să răspundem la întrebarea asta fundamentală, dar o să simțim și dacă avem oareșce chimie. Dacă decidem cumva că vrem să lucrăm împreună. Se întâmplă așa acest pas: 0 să avem o discuție față în față. Eu cu tine. Cu un singur obiectiv: dacă merită sau nu să te apuci de o construcție de brand personal. Atât. Și e musai să facem asta pentru că am văzut multe greșeli. Făcute de oameni care au pornit la drumul construcției de brand personal din rațiuni care n-au nicio legătură ce un brand personal ca unit business, care să îți aducă beneficii. Am auzit motive de genul ”ca să audă lumea de mine”. Sau ”am văzut că Viorel tot iese în față și vreau și eu”. Sau ”cică așa e moda acum, să ai brand personal”. Motivații greșite. Dar costisitoare, dacă pornești la drum plecând de la ele. Și care în 99% din cazuri nu dau rezultate. Restul de 1% e de la noroc, nu de la ei. Și o să îți dau un chestionar. Scurt. Prin care să identificăm fix asta: ce fel de brand personal ți se potrivește. Că ai zice că e cumva furculition. Doar că nu e. E chiar complicat. O să vezi. Dacă ne apucăm de lucru. Costul acestei prime întâlniri cu mine (pasul zero, da?) este pe sistem #PlatestiCatCreziCaFace. Adică fix asta înseamnă: tu decizi cât vrei să mă plătești după discuție. O să îți zic mai multe despre acest sistem, dacă vrei. Că l-am început din întâmplare. Și acum am ajuns la 90 de întâlniri față în față. Și rezultatele sunt foaaaarte interesante. Când ajung la 100 de întâlniri o să fac un raport. Inclusiv cu media de tarif orar care a ieșit :) Urmează pașii 1-5. Care sunt mai operaționali. Dar în proporție de vreo 80%. Restul de 20% este abordare strategică. Și toți acești pași înseamnă muncă. Pe un instrument de lucru (pupa-l-ar tata chinezu de excel!), pe care l-am creat special ca să îți fie clar ce ai de făcut și să îmi fie și mie clar care este progresul tău. Că o să te supraveghez. La sânge. Și o să te împing de la spate. Cu forță. Adică o să fiu un fel de antrenor pentru tine. Pe care posibil să îl și înjuri la un moment dat. Dar care o să te aducă acolo unde vrei să ajungi. O să vezi. Dacă decizi că vrei să lucrăm împreună. Cost: între 7 și 10 ore de muncă din partea mea. Costurile ți le zic dacă mergem înainte, știi cum zic. Aia zic. /episode/index/show/chinezu/id/36545855

Pe sicriu nu cred că o să îți încrustezi funcția, este? 05/06/2025

Pe sicriu nu cred că o să îți încrustezi funcția, este? Podcast realizat pe baza articolului de mai jos, folosind NotebookLM. ”Auzi, știi că e contra-productiv pentru agenția ta să lauzi ce fac alte agenții, da?”. Așa mi-a zis într-un mesaj privat un stimabil. Om de marketing. Cu un ton pe care l-am simțit semi-ironic (dar poate o fi în capul meu, cine știe…). Căci m-a văzut că am apreciat o campanie a unei alte agenții. Și m-am enervat. După care m-am întristat. Căci nu mi se pare de nicio culoare să punem problema așa. Noi ca industrie de marketing, zic. Ok, înțeleg, să moară capra vecinului este sport național la noi. Dar de ce să îl jucăm? De ce să nu alegem să nu îngroșăm și mai tare acest filon de invidie nesănătoasă? Ce o fi greșit să apreciezi ce face concurența? De ce să înțelegem război prin concurență? Luat de gâți prin competiție? În loc să ne uităm cu interes la ce fac cei din aceeași breaslă. Și să ne motiveze ce fac ei ca să facem și noi mai bine. Cât de bine putem. Hai să nu mai fim așa de mari manageri de management. Și să nu mai gândim totul în excel. Căci, parol, a fi om de omenie bate cartea de vizită. Și, la urma urmei, pe sicriu nu cred că o să îți încrustezi funcția, este? Întrebarea asta merită să și-o pună nu doar cei cu funcții în zona de marketing. Ci oricine. Absolut oricine. Căci mulți confundă valoarea profesională cu funcția. Abilitățile cu ce scrie pe cartea de vizită. Succesul social cu numărul de pupături în dos. Întâi sunteți oameni. Și apoi, la oareșce distanță, aș zice, și manageri. Nu de alta, dar dacă managerul din tine se strică, omul din tine se poate repara mai ușor decât poți repara managerul dacă omul din tine se strică. Titulatura este ca tricoul ăla al tău preferat. Pe care scrie ceva aspirațional. Îți place să îl porți. Te reprezintă. Transmite un mesaj celorlalți. Dar, când îl dai jos, rămâi la bustul gol. Ăla ești tu. Bustul ăla gol. Tricoul e doar o cârpă care te acoperă. Frumoasă. Scumpă, de cele mai multe ori. Chiar aspirațională, dacă vrei tu să te amăgești că așa este. Dar tot o cârpă rămâne. Care, oricum o sucim, îți ascunde bustul. Tu zici că te acoperă. Că te face să arăți mai bine. Așa o fi. Dar asta nu îl face, pe tricou, mai puțin cârpă. Și încă ceva: tricoul este văzut mai mult de ceilalți, nu de tine. Ce vreau să zic cu asta? Păi, spune-mi tu. Dacă vrei. Și dacă poți. Și dacă înțelegi ce am vrut eu să zic cu articolul ăsta. Aia zic. /episode/index/show/chinezu/id/36452100

Uite conceptul care mi-a dat o decisivă existențială: solution aversion 12/04/2023

Poiana lu Chinezu

TOPICS