Dezvoltarea personală fără finalizare e ca dușul îmbrăcat

Dezvoltarea personală este efortul continuu de a nu uita niciodată cine eşti în timp ce te strădui permanent să schimbi asta.

Aşa i-am spus eu unui june, care m-a întrebat (pe un ton de ăla semi-exaltat, ştiţi genul) cum aş defini eu dezvoltarea personală. Am văzut că l-am cam blocat şi că rotiţele încercau alene să se învârtă ca să înţeleagă, măcar în mare, ce am vrut să zic. Presupun că încă i se rotesc…

Ok, știu, titlul este la limita nesimțirii. Dar nu am pretins niciodată că nu îmi place mereu să stau la peluza vieții, de unde se vede mai bine meciul vieții, nu mai țipați așa!

Io chiar cred că despre ceea ce îndeobște se numește dezvoltare personală mai bine vorbim așa ca mine, fără perdea, decât să o ardem în panseluțe înstruțate roz cu sclipiri sidefii despre cât ne ajută zburdatul pe câmpiile aspiraționale ale dezvoltării personale înțeleasă ca act de învățare, nu ca act de facere (explic mai jos ce vreau să zic cu aiurelile astea).

Ce zic în titlu, explicitez acum: dușul îmbrăcat înseamnă că doar te uzi, nu te și speli. Cum se aplică asta la faza cu dezvoltarea personală? Să purcedem întru explicare.

În esenţă, faza cu dezvoltarea personală este că are două mari componente: 1. dezvoltare 2. personală.

Ceea ce, în teorie, este perfect, adică toţi cei care citesc şi absorb astfel de cărţi/bloguri/sfaturi sunt chitiţi să facă treabă, să îşi dorească mai mult victoria, să dea un gol mai mult decât ceilalţi. Dar numai în teorie. După cum vă raportez mai jos.

Dezvoltarea

Ideea cu dezvoltarea este că porneşti de la niveul T1 (ah, ce nu îmi plăcea fizica în liceu…) şi, după ce bobinezi pe bază de sfaturi şi recomandări and shit, ajungi în momentul T2. Sau, mă rog, aşa ar trebui să se întâmple.

Numai că vreo 98,76% (estimare strict subiectivă, cum stă bine bloggerului) din cei care pornesc pe acest drum nu ajung veci pururi la momentul T2. Ci se opresc undeva pe la momentul T1 plus câteva sute de pagini.

Altfel spus, citesc roabe întregi de cărţi şi de chestii de pe net pe tema dezvoltării personale, dar nu se apucă să şi aplice ce citesc.

„Hai să mai citesc o carte, două, 56 şi apoi mă apuc de treabă„, îşi zic ei. Căci, nu-i aşa, este mult mai uşor să citeşti despre decât să aplici. Căci, nu-i aşa, una este să citeşti „fii mai bun” şi să dai Like şi alta este să bagi cărbuni, la nivel aplicat, pe ideea de a fi mai bun.

Personală

Aici chestiunea este cu atât de mai simplă cu cât o complică unii inutil. Căci „personal” înseamnă că doar tu cu tine poţi să te schimbi. Indiferent de câte roabe de cărţi citeşti şi de câte Likeuri dai unor citate şi unor poze aspiraţionalo-motivaţionale.

Autorul pe care îl citeşti (să îi zicem aşa generic) face un business din ce îţi dă spre absorbire. Nu că ar fi ceva rău, doamne fereşte, ba dimpotrivă. Doar că nu stă el să te ducă de mânuţă pe întortocheatele căi înspre momentul T2.

Asta trebuie să faci tu. Personal. Recte, dezvoltarea personală. Şi, cu cât stai mai mult să te agăţi de paginile alea pe care le citeşti, cu atât amâni momentul ăla în care să iei totul personal, aşa cum se cuvine dacă tot vrei să faci o treabă.

Există jdemii de cărţi şi bloguri care bat ciocanul de secera dezvoltării personale. Şi e foarte bine că există, de ce să nu presteze dacă au teren de manevră? Căci există jdemii x jdemii de cititori de astfel de chestiuni.

Problema principală este că cei mai mulţi dintre ei rămân la stadiul de cititori. Şi că doar teribil de puţin dintre ei se apucă să aplice ce citesc ei pe acolo.

Drept pentru care momentul T2 pentru ei rămâne doar ceva aspiraţional, înspre care nu se pot îndrepta pentru că nu au găsit motivaţionalul corect, ca să zic aşa.

Iar dezvoltarea personală pe care o caută nu este nici dezvoltare şi nici personală. Ci doar căutarea perpetuă a dovezii că „măh, dacă m-aş apuca de treabă, aş rupe Nilul„. Ce-am mai râs…

Altfel, te provoc să îmi zici că și în domeniul dezvoltării personale maestrul Yoda nu a avut dreptate: do or do not, there is not try :D